MINISTERUL PUBLIC
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Întâlnire de lucru - PÎCCJ - UNEJ

                                                                                                        3 iulie 2017

 

COMUNICAT

        

Domnul Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a avut în cursul zilei de astăzi, 3 iulie 2017, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o întâlnire de lucru cu domnul Marius Iacob Morari, preşedintele Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

Din partea Ministerului Public au mai participat la întâlnire domnul Ovidiu Predescu, consilier al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna Antonia Constantin, procuror şef adjunct al Secţiei Judiciare, precum şi domnul Călin Mocanu de la Biroul Juridic, ambele departamente din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Din delegaţia Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti au mai făcut parte domnul Gabriel Cătălin Constantin – vicepreşedinte al uniunii, domnul Eugen Hurubă – director al Centrului Naţional de Pregătire al Executorilor Judecătoreşti şi domnul George Niculae, executor judecătoresc.

În cursul întrevederii au fost identificate practici neunitare la nivel naţional, precum şi deficienţe de ordin legislativ în ceea ce priveşte executarea silită în materie civilă în concurs cu sechestrul asigurator penal. De comun acord, părţile au decis să încheie un protocol de colaborare. În acest cadru, se va elabora un ghid de bune practici.

Totodată, se va constitui un grup de lucru alcătuit din procurori şi executori judecătoreşti în scopul identificării soluţiilor legislative necesare, precum şi pentru rezolvarea problemelor curente în temeiul legilor în vigoare.

intalnire_piccj_unej.jpg