PUBLIC MINISTRY
Prosecutor’s Office attached to the High Court of Cassation and Justice

Prima reuniune din acest an a Întâlnirilor regionale cu tema „Combaterea infracţionalităţii în domeniile prioritare ale Ministerului Public"

                                                                                                             10 mai 2018

 

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În cursul zilelor de 10 și 11 mai 2018, se desfășoară  prima reuniune din acest an a Întâlnirilor regionale cu tema „Combaterea infracţionalităţii în domeniile prioritare ale Ministerului Public: corupţie, conflict de interese, evaziune fiscală, contrabandă şi spălarea banilor”, eveniment organizat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) împreună cu Direcția Generală Anticorupție (DGA).

Aceste activități comune de pregătire profesională se organizează pentru al 8-lea an consecutiv și beneficiază de participarea reprezentanților instituțiilor de aplicare a legii, având ca obiectiv realizarea unui schimb de bune practici,  în principal prin prezentarea unor  speţe complexe, instrumentate în echipă procuror-poliție judiciară, având ca obiect infracţiuni de corupţie, conflict de interese, evaziune fiscală, contrabandă etc .

La reuniune au participat domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, doamna Laura Oprean, prim-adjunct al procurorului general, domnul Romulus Varga, procuror șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, alți procurori din cadrul aceleași unități de parchet, precum și procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel, prim-procurori ai parchetelor de pe lângă tribunale, procurori și ofițeri de poliție judiciară care au instrumentat cauzele prezentate cu acest prilej.

Stagiile  de pregătire profesională organizate de PÎCCJ și DGA au un caracter interactiv şi dinamic, succesul acestui tip de reuniuni fiind remarcat în rapoartele MCV ca reprezentând un model în privința transferului de bune practici în special în materia combaterii actelor de corupţie şi a conflictelor de interese.