MINISTERUL PUBLIC
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Întâlnire P.G. al P.Î.C.C.J. – procurorul șef al Direcției Naționale Antimafia și Combaterea Terorismului din Italia

 

                                                                                                                5 iunie 2019   

                                                                                                                       

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să comunice următoarele:

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (P.Î.C.C.J.), domnul Dimitrie Bogdan Licu, a avut astăzi, 5 iunie 2019, la sediul instituției, o întâlnire de lucru cu procurorul șef al Direcției Naționale Antimafia și Combaterea Terorismului din Italia, domnul Federico Cafiero de Raho, și cu prim-adjunctul procurorului șef al Direcției Naționale Antimafia și Combaterea Terorismului, domnul Giovanni Russo.

Din partea Ministerului Public la întâlnire au mai participat procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.), domnul Oliver-Felix Bănilă, procurorul șef al Serviciului de cooperare judiciară internațională, relații internaționale și programe din cadrul P.Î.C.C.J., doamna Nadina Magdalena Spînu, și procurorul șef al Serviciului de cooperare, reprezentare și asistență judiciară internațională din cadrul D.I.I.C.O.T., doamna Maria Camelia Stoina.

Temele abordate în cadrul discuțiilor au vizat cooperarea interinstituțională între autoritățile judiciare din România și cele din Italia specializate în combaterea terorismului, precum și modalitățile concrete prin care P.Î.C.C.J. sprijină activitatea specifică a D.I.I.C.O.T.