MINISTERUL PUBLIC
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Precizări PÎCCJ - Ordonanța nr. 14 din 5 februarie 2017

6 februarie 2017

 

 

COMUNICAT

 

 

 

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Având în vedere decizia luată de Guvern în ședința din data de 5 februarie 2017 de a abroga Ordonanța de urgență nr. 13/2017, prin adoptarea Ordonanței de urgență nr. 14/2017, apreciem că un punct de vedere elaborat al instituţiei noastre privitor la conținutul OUG nr.14/2017 va fi făcut public după o atentă analiză a tuturor normelor de tehnică legislativă, a celor constituționale, precum și a efectelor juridice pe care noul act normativ le poate genera.   

Ministerul Public reiterează poziția anterior exprimată în sensul că amendarea codurilor penale trebuie să fie făcută de către Parlament, și nu prin ordonanțe de urgență și să constituie rezultatul consultării specialiștilor în domeniu.