MINISTERUL PUBLIC
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Control judiciar - luare și dare de mită - SUPC - PÎCCJ (FOTO, VIDEO)

 

                                                                                                        16 martie 2017

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:           

În cauza în care în cursul zilei de ieri, 15 martie 2017, au fost efectuate 11 percheziții domiciliare, având ca obiect activități de braconaj arheologic, un procuror al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus astăzi, 16 martie 2017, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul MARC FLORIN IULIAN (șeful postului de poliție din localitatea Oraștioara de Sus, județul Hunedoara), sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de luare de mită, precum și față de inculpații CORHAN CĂLIN, CRIȘAN STĂNILĂ RĂDUȚ, ȘERBAN EMIL și STURZA IOAN SERGIU (căutători de comori), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment al urmăririi penale, au rezultat următoarele:

În perioada 2013 – 2016, pe raza judeţului Hunedoara, în munţii Orăştie (zona Sarmizegetusa Regia – patrimoniu UNESCO), s-au derulat o serie de activităţi de braconaj arheologic, căutătorii de comori nedeclarând rezultatele acțiunii lor. Pentru ca șeful postului de poliție să nu îndeplinească acte ce intrau în atribuțiunile sale de serviciu și pentru a-i proteja în acțiunile ilegale pe care le desfășurau, subsumate braconajului arheologic, cei patru inculpați căutători de comori au dat mită agentului sub forma efectuării unor lucrări de construcții, precum și a unor terenuri.

Menționăm că, în urma perchezițiilor efectuate, au fost identificate următoarele obiecte din patrimoniul cultural național: 4 denari romani imperiali și 4 monede din perioada lui Burebista. De asemenea, la domiciliul unuia dintre căutători a fost găsit un detector de metale neautorizat.

În efectuarea activităților de urmărire penală, procurorul de caz a acţionat împreună cu ofiţeri de investigare a criminalităţii economice din cadrul I.G.P.R.- D.I.C.E., precum și cu lucrători din cadrul I.P.J. Alba şi I.P.J. Hunedoara. Totodată, procurorul a avut sprijinul operativ al Brigăzii Speciale de Intervenţie ”Vlad Ţepeş” a Jandarmeriei Române.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

dsc_5680.jpg

dsc_5686.jpg

Drahme dacice (perioada lui Burebista) 

 

 

dsc_5629.jpg

Denari romani imperiali (104 - 107 d.C.)

 

 

 
 
 

 

 

dsc_5688.jpg

Detector de metale