MINISTERUL PUBLIC
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Precizări - Protocol PICCJ - SRI

                                                                         25  ianuarie 2017

COMUNICAT

 

Având în vedere continuarea dezbaterilor în spațiul public cu privire la prevederile Protocolului dintre Ministerul Public și Serviciul Român de Informații, Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să facă următoarele precizări:

Încheierea unui protocol de cooperare între Ministerul Public și Serviciul Român de Informații  a fost justificată de cadrul legal în vigoare la data respectivă, potrivit căruia implementarea măsurilor de supraveghere tehnică se realiza prin intermediul SRI.  În consecință, pentru aplicarea legii, s-a încheiat un protocol, al cărui scop principal a fost trasarea regulilor care să guverneze cooperarea instituțională. În cadrul acesteia, contribuția ofițerilor de informații a fost strict de punere în aplicare a măsurilor tehnice autorizate de instanța de judecată.

Ofițerii serviciilor de informații – în unele cazuri s-a lucrat și cu lucrători ai Ministerului de interne, nu doar ai SRI – nu au desfășurat nici un fel de activități de urmărire penală, aspect care se poate constata din consultarea dosarelor de urmărire penală și din care reiese că activitățile de urmărire penală au fost realizate exclusiv de ofițeri de poliție judiciară sub conducerea și coordonarea procurorilor. 

În mod concret, atribuțiile ofițerilor de informații din cadrul echipelor operative s-au limitat strict la punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică (exemplu - montarea de aparatură pentru înregistrările ambientale) și exercitarea activităților de supraveghere operative (exemplu - filaje).

Protocolul în discuţie şi-a încetat efectele în momentul publicării Deciziei nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, ce nu mai prevedea posibilitatea ca serviciile de informaţii să pună în executare mandatele de supraveghere tehnică emise în dosare penale, cu excepția celor  privind infracţiuni de terorism şi contra securităţii naţionale, pentru care SRI are competență.