MINISTERUL PUBLIC
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Trimitere în judecată a unui inculpat, în stare de arest preventiv, pentru trafic de influență - SUPC – PÎCCJ

16 octombrie 2020 

 

COMUNICAT

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au încheiat urmărirea penală și au dispus trimiterea în judecată  a unui inculpat, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii  în concurs real și în stare de recidivă a două infracțiuni de trafic de influență, prevăzute  de art. 291 alin. 1 din Codul penal, una dintre ele în formă continuată (2 acte materiale), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal și cu aplicarea art. 41 din Codul penal.

În fapt, în perioada mai – august 2020, inculpatul a pretins în mod direct și pentru sine suma de 1.100 de euro, iar la data de 25.08.2020 a primit pentru sine, prin intermediar, suma de 1.100 de euro de la o persoană, lăsând-o pe această persoană să creadă că are influență asupra directorului general al D.G.P.M.B. și asupra inspectorului șef și inspectorului șef adjunct al I.P.J. Mehedinți, promițând în schimbul acestor foloase că îi va determina pe respectivii funcționari publici să îndeplinească și să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intrau în sfera îndatoririlor lor de serviciu, în vederea realizării unui transfer de la Brigada Rutieră București din cadrul D.G.P.M.B. la I.P.J. Mehedinți . Inculpatul a fost prins în flagrant  cu ocazia remiterii sumei de bani.

Totodată, în toamna anului 2018 a pretins în mod direct și pentru sine suma de 5.000 de lei, iar în luna ianuarie 2019 a primit suma de 5.000 de lei  de la o altă persoană, lăsând-o pe aceasta să creadă că are influență asupra comandantului unei unități militare din Timișoara și asupra comandantului Centrului Militar Județean Mehedinți, promițând în schimbul acestor foloase că îi va determina pe respectivii funcționari publici să îndeplinească acte ce intrau în sfera îndatoririlor lor de serviciu, în vederea transferării sale la Centrul Militar Județean Mehedinți. În perioada sfârșitul anului 2019 – iunie 2020, a pretins și a primit suma de 1.100 lei și un telefon mobil marca Samsung S9+ în mod direct și pentru sine, de la aceeași persoană, lăsând-o pe aceasta să creadă că are influență asupra comandatului unității militare din Timișoara și asupra inspectorului șef al I.S.U. Mehedinți, promițând în schimbul acestor foloase că îi va determina pe respectivii funcționari publici să îndeplinească acte ce intrau în sfera îndatoririlor lor de serviciu, în vederea transferării sale în cadrul M.A.I. – I.S.U. Mehedinți.

Pentru a întări convingerea celor două persoane în privința influenței pe care o are, inculpatul a apelat telefonic instituțiile implicate în efectuarea transferurilor și, afirmând în diverse convorbiri că este un fost ministru, un anumit chestor de poliție, comisar șef, judecător,   solicita primirea în audiență a celor două persoane interesate de transfer. Ulterior indica acestor persoane să precizeze că vin din partea celui a cărui identitate o folosise.

Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Tribunalului Mehedinți, spre competentă soluționare.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.