MINISTERUL PUBLIC
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Rezultat control dispus de PG al PÎCCJ la PJ Vânju Mare

                                                                                                                   14 iulie 2020

 

 

 

REZULTATELE CONTROLULUI DISPUS DE PG AL PÎCCJ LA PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA VÂNJU MARE

 

 

În continuarea comunicatului de presă din data 15 iunie 2020 având ca obiect controlul dispus de către procurorul general cu privire la dosarul înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare ca urmare a plângerii formulate de minora care a fost ulterior victima unei tentative de omor prin incendiare în județul Mehedinți, comunicăm următoarele:

Ca urmare a controlului dispus privind celeritatea și rolul activ în efectuarea urmăririi penale în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus examinarea sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu a conformării reprezentanților DGASPC Mehedinți la procedurile legale și la obiectivul interesului superior al minorului, în condițiile revocării măsurii internării într-un centru de plasament în regim de urgență după doar o zi.

În urma controlului efectuat nu au fost stabilite elemente de natură a reține gestionarea necorespunzătoare a cauzei de către organele de poliție și de către procurorul care a supravegheat cercetările, actele de urmărire penală necesare stabilirii unui plan de anchetă fiind efectuate de îndată.

Neluarea unei măsuri preventive față de persoana vizată de plângerea penală a fost determinată de imposibilitatea obiectivă de a administra probatoriul necesar până la data săvârșirii prin incendiere a tentativei de omor asupra minorei, expertiza medico-legală nefiind finalizată la momentul respectiv, iar dispunerea unei măsuri preventive neputând fi bazată exclusiv pe existența unei plângeri penale.

Intervalul de la formularea plângerii până la săvârșirea tentativei de omor prin incendiere a persoanei vătămate a fost de 74 de ore, timp în care, având în vedere riscurile pentru minoră decurgând din acțiunile anterioare ale persoanei vizate, organele de urmărire penală au solicitat DGASPC Mehedinți luarea măsurii de protecție a internării în regim de urgență.